,,Să vezi ce-o să mă înfurii dacă n-am să găsesc nimic dincolo…”
(Piedone, comisarul fără armă)
Cu excepția depresivilor care, de multe ori, își găsesc liniștea în suicid, nici un alt om, indiferent de cît de bătrîn ar fi, nu dorește să moară. Nici chiar cei grav bolnavi, despre care se spune că s-au împăcat cu soarta. Chestiunea este insurmontabilă. Cînd se roagă, nimeni nu zice: ,,Doamne, ia-mă!”. Zice: ,,Doamne, mai lasă-mă!”. Fiindcă nu se știe nimic despre misterul morții. Vede doar consecințele ei și asta nu-i cade bine. Povestea cu migrația sufletului, nu se știe unde, rămîne doar o poveste, cîtă vreme lipsesc dovezile. Iar noțiunile de ,,suflet”, ,,mîntuire” sau ,,lumea cealaltă” plutesc în abstract și nu pot concura cu instinctul matern sau cel de autoapărare. Și totuși…
Și totuși, hai să cercetăm bibliografia de la sfîrșitul volumului ,,Mintea de dincolo”, apărut în anul 2015 la Editura ,,Școala Ardeleană”, sub semnătura lui Dumitru Constantin Dulcan. Acolo se găsesc 105 titluri de lucrări puse în circulație de autori străini și români, dintre care unii, precum Gregg Barden, Constantin Dulcan, Stanislav Grof, Raymond Moody sau James Redfield, au fost traduși în toate limbile. Aceștia, dar și alții s-au exprimat cu precizie și argumentat științific (vezi fizica cuantică) asupra unor lucruri invizibile, dar despre care începem să aflăm cîte ceva. Și dacă înmulțim respectivele titluri de lucrări cu miile și chiar milioanele de alte scrieri apărute în lumea întreagă, mai ales în anii din urmă, vedem că, încet-încet, se ridică vălul și de pe misterul lumii de Dincolo, marea Taină a lumii. Și că Mileniul al Treilea a început cu regăsirea lui Dumnezeu și a Sfintei Scripturi într-o lume secularizată și atee. Prin aceasta, se confirmă profeția lui André Malraux care, acum o jumătate de veac, afirma că Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc. Paradoxal, dar omenirea a intrat în această fundătură prin apariția civilizației din Secolele XIX și XX, cînd, nemaitemîndu-se de Dumnezeu, a dispărut frica, și dacă nu ne vom trezi rapid, vom merge la pierzanie.
In partea I a cărții sale, Dumitru Constantin Dulcan începe procesul de clarificare a lucrurilor, punînd în discuție dihotomia lumea aceasta / lumea cealaltă. Pentru neinițiați, lumea aceasta sau lumea fizică este o lume vizibilă, reală, biodegradabilă și, prin urmare, efemeră. Personajul principal este omul plămădit din pămînt și sortit să se întoarcă în pămînt. Lumea cealaltă este invizibilă (,,Voi nu mă vedeți pe mine, dar eu vă văd pe voi”) și eternă. Acolo, corpul spiritual (sufletul) își continuă existența și după moartea corpului fizic.Dar unde se află teritoriul lumii de Dincolo? După unii, acesta este unul dintre marile mistere ale lumii. După alții, totul este o exagerare, căci acea lume este tot aici, paralelă cu lumea noastră, dar nu o vedem și simțim. Așa cum ne face să înțelegem și ziaristul american James Redfield în cartea sa, ,,Profețiile de la Celestine”. Cînd vom reuși să transcedem la nivelul înalt al ,,Conștiinței cosmice”, va dispărea și zidul dintre ,,aici” și ,,dincolo”. Recent-înființata Asociație de Psihologie Transpersonală a descoperit legătura dintre om și Univers, care par să aibă aceeași origine spirituală, create de aceeași ,,mînă”. În baza acestor teorii, omul viitorului trebuie să opteze pentru o adevărată cunoaștere spirituală și să stabilească o relație armonioasă cu ,,Ființa de lumină”, despre care știința încă nu are o noțiune, cu noi înșine, cu semenii noștri și cu natura. Parafrazîndu-l pe André Malraux, viitorul omenirii va fi unul spiritual sau nu va fi deloc. În opinia lui D.C. Dulcan, avem cu toții misiunea de a obține izbăvirea prin spiritualizare, nu prin moarte. Numai așa va veni Pacea Christică pe Pămînt, care va favoriza apariția unei ființe – Homo Noeticus – un urmaș al lui Homo Sapiens, Homo Erectus și Homo Ludentis, adică omul cunoașterii și al colaborării, nu al urii și al crimei, viitorul om.
Așa după cum Filozofia se bazează pe cercetarea a două elemente principale – ontologia (existența) și gnoseologia (cunoașterea) – și cartea lui D.C. Dulcan începe cu lămurirea ,,Misterului de a fi”. Al doilea mister este acela că Universul funcționează sub efectul unei rațiuni numite Conștiință. Dacă ar fi singurele mistere, ar mai fi cum ar fi, dar omul mai depinde și de alte mistere – dragostea, nașterea, moartea, ereditatea, mecanismele memoriei. Știm prea puține lucruri despre ele, și e datoria capacității umane, Cunoașterea, să le smulgă secretele.
Conștiința este o parte importantă a naturii umane, ,,Axis Mundi” (Axa Universului), capacitatea omului de a gîndi și de a se gîndi pe sine. Se pare că locul ei este în creier și ține de domeniul cunoașterii. Conștiința este Dumnezeu Însuși.
Cum s-a făcut lumea? La atîtea și atîtea opinii, D.C. Dulcan o adaugă și pe a sa. În momentul zero al Universului nu era nimic. Nu era Spațiu, nu era Timp, nu era Lumină, nu era Materie. Și, după cum susține, nu Big-Bang-ul s-a auzit primul, ci Inteligența, Conștiința de Sine, Cuvîntul, expresia unei noțiuni peste puterea noastră de înțelegere, Logosul, Știința. Prin Cuvînt, vidul ,,ascultător” a început să se miște, să ia forme. Deodată, cum spune Eminescu în ,,Scrisoarea I”, și descoperind astfel formula Universului, și deci a lui Dumnezeu, inspirat de Imnul Cosmogonic din ,,Rig Veda”, a apărut un punct, mai mic decît un vîrf de ac. Mai mic decît ,,boaba spumei”. Punctul acela de mișcare a devenit ,,stăpînul fără margini peste marginile lumii”. Dar de unde a apărut acel Punct? Mister, marea Taină a lumii, ,,nepătrunsul ascuns”, cum îl numește Lucian Blaga. Deodată, peste negrele genuni a apărut cuvîntul ziditor: ,,Fiat lux!”. Și lumină se făcu, devenind materie. Și acest prim gînd era expresia unei Conștiințe. Iar Conștiința aceea s-a numit Dumnezeu. Iată de unde vine forța creatoare a Cuvîntului, Logosul, acel ,,Fiat lux!”, și de ce este de natură sacră.
În ultima zi, Dumnezeu l-a făcut pe om și i-a dat rațiunea și capacitatea de a comunica prin cuvinte. Avînd rațiune, omul a dobîndit puterea de a acumula cunoștințele prin învățătură și prin experiență. Celelalte ființe, pluri- și monocelulare, cu sau fără sistem nervos, își satisfac nevoile de hrană, apărare sau de înmulțire, vin pe lume, zice-se, cu instinct. În realitate, ele vin pe lume cu programe gata formate. De către cine? Bineînțeles, de către o Inteligență, o Cunoaștere, elaborate undeva în Univers. Prin inteligența lui, omul poate schimba lumea, prin inteligența lor, celelalte viețuitoare depind de natură. Omul are o inteligență de lux, celelalte viețuitoare au o inteligență atît cît e necesară să existe. Pînă și celula are inteligență, capacitate de adaptare, după cum este cazul cu celula canceroasă, SIDA, virusurile și bacteriile. Toate sînt mai inteligente decît toată medicina lumii. O componentă a Conștiinței este Iubirea (în grecește, Agapi), care nu are un aspect fizic. Este bunăvoință, generozitate, căldură sufletească. Provine din Marea Ființă de Lumină.
In partea a II-a a cărții sale, C.D. Dulcan aduce în discuție experiența morții clinice, marea descoperire a vremurilor din urmă, mijlocul prin care unii pot comunica cu lumea de dincolo. Moartea clinică este diferită de moartea biologică. Primul care a scris despre moartea clinică este Raymond Moody, în cartea sa ,,Viața după moarte”. Dar fenomenul era cunoscut încă din Antichitate, cînd circulau niște ,,Cărți ale morților”.
La început, subiectul lasă impresia că a murit. Se decorporalizează și își vede trupul inert. Face semne celor din jur, strigă, dar nu-l aude nimeni. Plutește în aer. Urmează trecerea printr-un tunel întunecat. La capătul celălalt i se deschide o lume de lumină, fericire și iubire. Îi ies în cale rudele, părinții, prietenii. I se arată și Corpul de Lumină, în fapt, Dumnezeu. Rămîne acolo, pe tărîmul fericirii absolute. În unele cazuri, este trimis înapoi, ,,Încă n-a venit vremea ta”. Și, cu regret, se întoarce la viața fizică, plină de mizerii și suferințe. Lumina-Dumnezeu este o entitate diferită de cel de pe Pămînt. Zice-se că urmează revederea filmului vieții noastre, cu bune și rele, moment în care ne judecăm singuri faptele. Nu există ,,Înfricoșătoarea judecată a lui Isus”. Regatul Fericirii Eterne este Acolo, lîngă El. Comunicarea între oameni se face pe calea gîndurilor și prin priviri (limbajul psihochinetic, cum au animalele și bebelușii). Toți cei ajunși Acolo au aceeași vîrstă, între 30 și 33 de ani.
Savantul psihiatru Neale Walsch a stabilit 3 stadii ale morții:
– cînd subiectul este dezorientat și nu știe dacă a murit;
– cînd subiectul înțelege că a murit. Urmează decorporarea;
– cînd, odată ajuns Dincolo, în lumea fericirii și a iubirii eterne, se întîlnește cu Ființa de Lumină. Contopirea cu Aceasta este țelul vieții și al morții. Religios sau ateu, este imposibil să mori fără Dumnezeu.
În pofida războaielor, a poluării și altor atîtea nenorociri, viitorul se anunță totuși îmbucurător. Căci în SUA, Japonia și Europa au apărut cabinete unde se practică regresiile transpersonale prin terapia spirituală, precum și călătoriile extracorporale, levitația, telepatia, hipnoza, vindecările de toate felurile. Ce-i drept, aceste practici, numite inițieri în mistere, erau cunoscute și în Antichitate, dar, abia acum, au început să fie puse la îndemîna publicului. Dar să vedeți minunea-minunilor: fiind în starea de decorporalitate, te poți deplasa oriunde și cu o viteză mai mare ca viteza luminii. În plus, poți trece prin ziduri (precum Bourvil, într-un film din anii ’50, cînd ieșea din închisoare după bunul-plac), prin apă, prin pămînt, prin plăci de oțel. Sau poți vizita alte planete. A-ha, spirikismus!, ar zice Caragiale cinicul. Și se mai zice că și noi, oamenii mediocri, mai ales cînd dormim, se întîmplă să ne decorporăm, dar, tîmpiți cum sîntem, credem că am visat.
Toți vorbim despre Rai și Iad, dar nu știm că totul se reduce la o stare de spirit. Raiul este Imperiul Luminii și al Iubirii, cum am văzut. Iadul aparține celor care, decorporîndu-se, refuză să treacă prin tunel și rămîn suspendați într-o zonă neutră, suspendată și întunecată dintre cele două lumi, rătăcitori, solitari, deprimați. Dar Dumnezeu, reevaluîndu-i, îi recuperează și îi trimite și pe ei pe Tărîmul Luminii Eterne.
Dar, să vedeți alta. Odată ajunși Dincolo, cum spuneam, ne ies înainte părinții, rudele, prietenii și ne bucurăm de reîntîlnire. Buun. Dar ne iese și Sufletul-Pereche, geamănul nostru de sex opus, care s-a desprins, odată cu noi, din scînteia divină, în momentul apariției noastre în Univers. Și animalele noastre de casă ne așteaptă Acolo. În Templul Înțelepciunii, vizionăm filmul vieții noastre. În Templul Înregistrărilor, citim scrierile cunoscute și necunoscute legate de istoria omenirii. În Templul Justiției activează Sfatul Bătrînilor, 18 la număr, femei și bărbați.
Din lipsă de spațiu și de timp, ne rezumăm doar la enumerea altor capitole din cartea lui D.C. Dulcan, promițînd că vom trece la un comentariu in extenso, într-un viitor articol. Iată despre ce e vorba:
– despre reîncarnare, care se face cînd vrea Dumnezeu;
– despre ereditate; copii-minune, genii;
– despre posibilitatea de a comunica cu morții; spiritism, medium etc.;
– este permisă euthanasierea?;
– fizica cuantică, ultima descoperire a omenirii și calea cea mai directă și rapidă spre lumea de Dincolo;
– revelația (cînd intri în contact direct cu Dumnezeu sau saltul cuantic în Conștiință). A nu se confunda cu Inspirația, cînd Divinitatea doar te asistă de la distanță.