Pentru cine n-a aflat pînă acum, cetățeanul rus Gheorghi Vasilievici Govorov (1815-1891) și-a închinat viața Bisericii lui Dumnezeu, devenind, rînd-pe-rînd, profesor de teologie, episcop și, în cele din urmă, călugăr. În ultimii ani de viață, el s-a izolat de cele lumești, motiv pentru care, după anul 1903, cînd a fost canonizat, a rămas în conștiința publică drept Sfîntul Teofan Zăvorîtul. A scris multe luminatul slujitor al Domnului, dar nu știm cum s-a făcut că ne-a căzut la îndemînă din opera sa doar lucrarea ,,Știința rugăciunii”, tipărită în anul 2008 la Editura ,,Sofia”. Traducerea din limba rusă fiind asigurată de dumnealui Adrian Tănăsescu-Vlas, după o ediție apărută în 2002 sub titlul ,,Prostîie istinî serdța”. Astfel, după cum ne înștiințează Sf. Teofan Zăvorîtul, pe vremea apostolilor trăia la Roma un creștin – Sf. Herma – care, pentru faptele sale strălucite, fusese lăudat chiar de Sf. Apostol Pavel în ,,Epistolele” sale. Pe numele său adevărat Ernie, el îmbătrînise în armata împăratului roman Antonin cel Pios. Dar, mai tîrziu, mărturisindu-și iubirea întru Christos, el a fost ucis. După toate probabilitățile, se pare că în Secolul II, ne-ar fi lăsat o carte, ,,Păstorul”, scrisă în elinește și mai apoi tradusă în latinește, în care vorbește despre vedeniile și descoperirile hărăzite lui de Dumnezeu și care i-au marcat existența. Pentru aceasta, în zorii creștinismului, cartea se citea în biserici împreună cu celelalte scrieri apostolice.
Structural, lucrarea aceasta de numai 150 de pagini se compune din trei părți: vedenii, porunci și parabole.
Vedeniile au fost în număr de patru. Prima avea legătură cu Sf. Herma care, de cînd abia se căsătorise, a întîlnit o femeie frumoasă și a dorit să o aibă. Deci, a păcătuit cu gîndul. Cea de-a doua vedenie se referă la păcatele soției și ale copiilor săi. Dar o bătrînă i-a apărut în vis și i-a poruncit să le atragă atenția pentru a se îndrepta. Bătrîna simboliza Sfînta Biserică, veche de cînd lumea, care ne învață că nici un gînd și nici o faptă urîte nu rămîn nepedepsite dacă sînt împotriva Domnului, fiindcă plătim și pentru păcatele noastre, și pentru cele alor noștri. Dacă primele două vedenii îi priveau pe Herma și pe familia sa, următoarele privesc întocmirea lăuntrică a Sfintei Biserici, aceeași cu zidirea noastră, după cum urmează. În Vedenia a treia, Sf. Herma visează cum șase tineri ridică un turn lîngă o apă. Turnul este o altă reprezentare a Sfintei Biserici, iar apa – Sfîntul Botez, și tinerii – îngerii Domnului. În sfîrșit, cea de-a patra vedenie se referă la fiara uriașă pe care a visat-o Sf. Herma și care simbolizează Judecata de Apoi, patimile care îi așteaptă pe păcătoși.
Cartea a doua, a ,,Păstorului”, cuprinde poruncile prin care putem să ne mîntuim sufletul, 12 la număr, asemănătoare Decalogului primit de Moise din mîna lui Dumnezeu: să crezi doar în Bunul Dumnezeu; să trăiești în curățenie și în neprihănire; să-ți ajuți aproapele cu fapta și cu vorba; să iubești adevărul și să fugi de minciuni; să păstrezi fidelitatea în căsnicie; îmbărbătează-te cînd dai peste un necaz și ai răbdare în toate; adu-ți aminte că fiecare om are doi îngeri: unul care te îndeamnă să faci numai bine și altul, să faci rău. Ia seama la cine pleci urechea; să nu te temi decît de Dumnezeu și de Fiul Său. În rest, ne boisia, nu te teme; să împlinești, plin de rîvnă, toate poruncile lui Dumnezeu; roagă-te neîncetat, zi și noapte. Rugăciunea îl face pe om locuitor al Cerului; fugiți de mincinoși, de ghicitori și de vrăjitori; pleacă urechea doar la povețele învățătorilor apropiați de Biserica lui Dumnezeu.
Auzind poruncile, Sf. Herma și-a zis: ,,Minunate legi, dar cum pot eu sau alt om să le urmez pe toate?”. Și îngerul i-a răspuns: ,,Primește-le în inima ta ca pe ceva simplu și caută să le împlinești”.
Partea a treia a cărții se referă la adevărurile morale creștine proiectate în viața noastră de zi-cu-zi sub forma unor parabole. Cum ar fi, de exemplu, aceasta: ,,Nu avem aici cetate dăinuitoare, ci s-o căutăm pe aceea care va să vină”. Cu alte cuvinte, adevărata viață a noastră nu e pe pămînt, ci în lumea cealaltă, lumea eternă și invizibilă de aici. Pînă atunci, dacă ești bogat, înfrînează-te, dă la săraci, respectă poruncile Domnului, postește, nu minți și nu asupri pe cineva, nu uita de rugăciuni, nu păcătui, nu fi fățarnic, nu uita spovedania și împărtășania cît mai dese. Și încă un sfat: ai păcătuit? Pocăiește-te! Iar ai păcătuit? Pocăiește-te din nou!, și tot așa, pînă la sfîrșit.
Pe lîngă post, împărtășanie și spovedanie, cea mai eficientă și mai la îndemînă formă de pocăință este rugăciunea. Dar cum ne rugăm, în ce moment al vieții noastre și în ce stare sufletească? La aceste întrebări, tot Sf. Herma ne lămurește în cartea sa, propunîndu-ne cîțiva pași.
1) Începutul rugăciunii
Biserica este loc și laborator de rugăciune. Iată cîteva feluri în care trebuie făcută rugăciunea. În vechime, cînd se întîlneau sfinții părinți, își dădeau binețe întrebîndu-se: ,,Cum îți merge rugăciunea?”.
Pentru ca rugăciunile să aibă efect, trebuie îndeplinite cîteva condiții:
- gîndul și inima să recepteze, în același timp, rugăciunea;
- să nu uităm de pregătirea de dinainte și de după rugăciune, cînd ne gîndim la ce avem de făcut, și la rugăciunea spusă;
- să începem cu: ,,Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție! Împărate ceresc, Duhul adevărului, care pretutindeni ești și toate le împlinești, vino și Te sălășluiește între noi! … Slavă Ție, Împărate ceresc, Duhul adevărului!”;
- pătrunde cu mintea fiecare cuvînt, cu scopul de a înțelege ce citești și de a simți ceea ce ai înțeles;
- dacă în timpul rugăciunii gîndul îți fuge, adu-l înapoi;
- repetă ceea ce citeai cînd îți fugea gîndul și se împrăștia;
- oprește-te asupra unui loc care-ți place, și meditează asupra lui;
- așteaptă, nu te grăbi, căci, încet-încet, duhul rugăciunii va prinde rădăcini.
2) Deprinderea sufletului cu rugăciunea - la început, învățăm să ne rugăm după cărțile de rugăciuni sau după ce știam dinainte;
- dar nu trebuie să ne mulțumim numai cu atît, căci urmează ca, prin rugăciune, să intrăm în comunicare cu Dumnezeu, să-L vedem și să-L simțim (să spunem, ca în Arghezi: ,,Este!”);
- unii, după ce se roagă, dimineața, se iau cu alte treburi și păcătuiesc, iar, seara, nu au chef de rugăciune. De aceea, trebuie căutată starea cînd sufletul este îndreptat spre Dumnezeu clipă-de-clipă. Pentru aceasta e nevoie de mai multe formule, precum: ,,Doamne ajută!”, cînd începem lucrul, ,,Slavă Ție, Doamne, slavă Ție!”, cînd l-am terminat. ,,Mîntuiește, Doamne, că pier!”, cînd ne încearcă vreo patimă. ,,Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!”, cînd ne cuprinde deznădejdea.
Să nu uităm: rugăciunea către Dumnezeu trebuie făcută zilnic și dis-de-dimineață, chiar înainte de a pleca la muncă, atunci cînd sufletul nu e împovărat de grijile obișnuite. Putem zice: ,,Vino, sfîntă cugetare la cele dumnezeiești și să ne cufundăm în gîndul la marile lucruri ale lui Dumnezeu!”. Dar există și alte mijloace de a deprinde sufletul să se înalțe la cer: rugăciunea neîncetată, simbioza dintre rugăciune și celelalte virtuți și taina botezului. Să le luăm pe rînd.
Rugăciunea neîncetată
Rugăciunea este o stare a duhului, care poate cuprinde două aspecte importante: rugăciunea citită, cînd apelăm la rugăciunile scrise de alții, și rugăciunea gîndită, cînd ne înălțăm cu mintea spre Dumnezeu. Dar amîndouă se pot converti într-una singură, neîncetată. ,,Privegheați și rugați-vă!”, spune Domnul. ,,Fiți treji și privegheați!”, Apostolul Pavel. Sau: ,,Stăruiți în rugăciune!” – Sf. Macarie Egipteanul.
Sufletul e ca lemnul: cînd e frecat cu osteneala rugăciunii, el dă focul rugăciunii. Din cugetarea la cele dumnezeiești se naște frica de Dumnezeu.
Simbioza dintre rugăciune și celelalte virtuți
Sporim în rugăciune, dacă sporim în cele duhovnicești și în virtuți. Sf. Dimitrie al Rostovului ne
învață următoarele: - Cînd ne sculăm din somn, să ne gîndim numai la Dumnezeu, mulțumindu-I că ne-a mai dat o zi de viață și nu ne-a omorît pentru păcatele noastre.
- Tot încă de dimineață, să fim în rugăciune serafim, în fapte heruvim și în purtare înger.
- Să-L iubim pe Dumnezeu tot timpul și să fim blînzi și smeriți.
- Să fim cinstiți și să ne exprimăm mai mult prin tăceri, căci tăcerea e de aur și vorba ucide adesea.
- Să nu ne mîniem și să fim cumpătați și cumpăniți în toate.
- Să ne înfrînăm de la mîncare și de la băutură.
- Să fim îngăduitori cu semenii noștri.
Ce e botezul?
După Apostolul Pavel, taina botezului e legată de moartea și Învierea Domnului. Cufundîndu-ne în scăldătoare, murim, ieșind din ea, înviem. Murim pentru viața trupească și păcătoasă, și înviem pentru viața sufletească, plăcută lui Dumnezeu. ,,Au nu știți că toți cîți întru Christos ne-am botezat, zice Sf. Apostol, întru moartea Lui ne-am botezat? Deci, ne-am îngropat cu el în moarte, prin Botez, pentru ca, precum Christos a înviat din morți prin slava Tatălui, așa să umblăm și noi întru înnoirea vieții… Omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, ca să se nimicească trupul păcatului, pentru a nu mai fi robi ai păcatului”.
Ce înseamnă a te pocăi?
A te pocăi înseamnă să părăsim lucrurile neplăcute lui Dumnezeu, să ne întoarcem către El și să ne luăm libertatea de a umbla numai în voia Lui, așa cum a fost hotărnicită de la început.
Păcatul trăiește în noi, este foarte viclean și se pricepe să se ascundă sub măștile cele mai păcătoase. Așa cum Avraam a vrut să-și jertfească fiul pentru a-și arăta iubirea de Dumnezeu, tot așa și noi trebuie să ne debarasăm de averile noastre, ca să-L dobîndim pe El. Să luăm aminte că El Și-a jertfit Fiul pentru noi, ca să ne arate cît ne iubește.
PAUL SUDITU